MUZEUL JUDEŢEAN „TEOHARI ANTONESCU”

Primele preocupări muzeistice la Giurgiu sunt legate de personalitatea plurivalentă a lui Nicolae Droc-Barcian, directorul primului gimnaziu giurgiuvean. Acesta înfiinţează în 1876 o grădină botanică, iar în 1883 un muzeu şcolar de ştiinţele naturii.

Îmbogăţit succesiv cu piese arheologice şi documente, patrimoniul acumulat s-a pierdut în urma distrugerii oraşului din 1916. Mai târziu, în 1934, Prefectura Vlaşca hotăra înfiinţarea unui muzeu judeţean instituţionalizat ca atare. La sugestia savantului Ion Andrieşescu, i s-a dat numele primului profesor de arheologie al Universităţii din laşi, giurgiuveanul Teohari Antonescu. Patrimoniul său iniţial s-a constituit din rezultatele săpăturilor arheologice de la Oinacu, Tangăru, Petru Rareş, Pietrele. În anul1950 a luat fiinţă Muzeul raional cu profil mixt - ştiinţele naturii şi istorie -, care a fost condus de un remarcabil muzeograf cu studii de arte plastice, Gheorghe Rădulescu. Anul 1977, în care se sărbătorea Centenarul Independenţei României, a fost pentru Muzeul din Giurgiu un an important, căci i-a fost cedată clădirea fostei Prefecturi a judeţului Vlaşca, ea însăşi monument istoric. A redevenit judeţean în 1981, în urma corecturii aduse reformei teritorial-administrative, cu secţii de istorie şi etnografie şi Oficiu pentru patrimoniu cultural naţional. Între 1977-1990, expoziţia lui permanentă s-a numit „Muzeul luptei pentru independenţa poporului român”. Din 1993 îşi reia patronul antebelic, iar între 1999 - 2005 se reface expoziţia secţiilor de arheologie şi istorie. Prin retrocedarea localului secţiei de etnografie din comuna Floreşti - Stoeneşti, patrimoniul acesteia a fost adus la Giurgiu, unde s-a inaugurat o nouă expoziţie permanentă la sfârşitul anului 2006. Din anul 2003, în administrarea Muzeului Judeţean a intrat şi Casa memorială a poetului Petre Ghelmez din comuna Gogoşari. Patrimoniul muzeului a fost îmbogăţit permanent, apropiindu-se de 100.000 de piese. Au fost organizate numeroase expoziţii temporare, dintre care s-au reliefat cele prilejuite de aniversarea centenarelor unor personalităţi (Nicolae Titulescu, Nicolae Cartojan, Vasile Pârvan, Nicolae Dărăscu, Tudor Vianu şi alţii). După ce în această perioadă instituţia se numea „Muzeul luptei pentru independenţa poporului român”, din 1993 îşi recapătă denumirea de Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu”.

Restaurarea expoziţiei de bază a început în 2000, când mai multe săli au fost remobilate, de exemplu sala de istorie antică (de la Paleolitic la epoca Postromană, cu accente pe descoperirile arheologice din zona judeţului Giurgiu), sala dedicată voievodului Mircea cel Bătrân, considerat părintele oraşului Giurgiu, sala voievodului Mihai Viteazul şi sala care prezintă istoria regiunii până în 1829, când Giurgiu a fost redat Ţării Romaneşti. Segmentul expoziţional afectat descoperirilor arheologice este axat pe rezultatele cercetărilor din siturile Giurgiu - ¬Malu Roşu (paleolitic), Pietrele, Bucşani, Sultana (eneolitic), Mogoşeşti, Zimnicea, Popeşti (epoca metalelor), Oinacu, Izvoru (epoca migraţiilor) şi reconstituie evoluţia materială a comunităţilor umane din Câmpia Dunării. Piesele din ceramică, podoabele şi obiectele de cult, împreună cu diverse mărturii despre ocupaţii şi meşteşuguri conferă expoziţiei un interes deosebit. Dezvoltarea aşezării de la Giurgiu către un statut urban s-a datorat construirii Cetăţii din Insulă, reşedinţa voievodală a lui Mircea cel Bătrân. Sala consacrată glorioasei sale domnii cuprinde, între altele, piese descoperite pe şantierul cetăţii şi facsimile ale unor documente emise la Giurgiu. Un spaţiu aparte îi este rezervat epocii lui Mihai Viteazul, ale cărui bătălii victorioase din 1595 (Putineiu, Stăneşti, Şerpăreşti, Călugăreni, Giurgiu) au dus faima acestor locuri în întreaga Europă. Tranziţia de la o perioadă medievală la cea modernă (secolele XVII - XVIII) este redată prin imagini ale unor monumente din regiune (Comana, Mironeşti, Dobreni, Hereşti, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni). Prin stampe şi hărţi de epocă, arme, podoabe, şi monede şi alte mărturii. Construirea României moderne este punctată de prezentarea unor evenimente care au marcat destinul ţării: Revoluţia din 1848, Unirea Principatelor (1859), Războiul de independenţă şi Primul Război Mondial. Totodată sunt reliefate şi realizările ce individualizează Giurgiu în cadrul dezvoltării societăţii româneşti, cu deosebire priorităţile în transporturi şi comunicaţii.

Secţia de etnografie a Muzeului „Teohari Antonescu”

La parterul clădirii care adăposteşte Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefecturii Giurgiu, muzeografii giurgiuveni au creat o expoziţie deosebită, practic prima expoziţie etnografică cu caracter permanent din municipiul Giurgiu. Dispunând de un patrimoniu mic, dar valoros, de circa 1.600 de piese, secţia de etnografie ilustrează întreaga gamă a manifestărilor civilizaţiei ţărăneşti de la sfârşitul secolului al XX-lea, din vechea vatră etnografică vlăsceană, peste care s-a suprapus, în mare parte, actualul judeţ Giurgiu. Exponatele reprezintă adevărate valori ale creaţiei tradiţionale româneşti din această zonă a ţării; dintre acestea menţionăm: uneltele specifice ocupaţiilor tradiţionale (pescuit, apicultură, creşterea animalelor şi agricultură), produseIe principalelor meşteşuguri (olărit, ţesut), atât de măiestrit lucrate, încât ne obligă să Ie numim obiecte de artă tradiţională. Ceramica populară, care cuprinde numeroase piese de uz casnic, provenite din diverse zone folclorice, unele din reale centre ale meşteşugarilor olari, şi ţesăturile de in, cânepă, bumbac şi borangic, viu şi armonios colorate, formează o parte din tezaurul expoziţiei. La rândul său, portul popular din zonele Ilfov şi Vlaşca, având la bază elementul străvechi, autohton, de o rară frumuseţe, este bine reprezentat în expoziţie, de remarcat fiind, în special, costumul femeiesc cu peşteman şi catrinţă din zona Vlaşca. În afară de ansamblurile întregi de costume femeieşti şi bărbăteşti, în expoziţie mai sunt expuse piese separate de costum (fote, catrinţe, cămăşi cu altiţă şi poale lungi, marame de borangic, giubele cu găitane policrome etc.). Aducând dovezi ale culturii materiaIe a neamului, mai ales în forme ce nu mai pot fi continuate, datorită dinamicii economico-sociale a secolului trecut, care a adus schimbări profunde la nivelul producţiei materiaIe, dar mai ales la nivelul spiritualităţii satului, organizatorii acestei expoziţii doresc să trezească interesul publicului pentru regăsirea simbolurilor, rosturilor şi valorilor, pierdute prin ignorarea valenţelor generatoare de civilizaţie ale propriilor tradiţii.

Muzeul Episcopiei Giurgiu

Necesitatea existenţei unui astfel de muzeu a fost resimţită de toţi slujitorii Bisericii, dar mai ales de Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, care, imediat după întronizarea Sa ca primul episcop al acestui judeţ vlăscean, s-a ocupat să recupereze, să protejeze şi să pună în valoare tot ceea ce înseamnă mărturie de viaţă creştină în acest colţişor de ţară. Înfiinţarea Episcopiei Giurgiului a făcut ca în numai trei ani întreaga viaţă spirituală să se revigoreze, biserica devenind mai implicată în toate aspectele vieţii sociale şi deschizătoare de drumuri. În al doilea an al păstoririi Sale, la 28 aprilie, a doua zi de Paşti, la inaugurarea Muzeului Episcopiei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a putut arăta giurgiuvenilor cât de mult şi-au iubit în trecut strămoşii lor credinţa, cât de mare a fost credinţa celor care au lăsat în urma lor atât de multe mărturii valoroase. Edili şi cetăţeni obişnuiţi, vârstnici şi copii s-au bucurat deopotrivă să privească frumuseţea obiectelor religioase încărcate în egală măsura de sfinţenie şi istorie. Din acea zi, în strânsă legătură cu factorii de răspundere din diferite segmente ale societăţii giurgiuvene, am început să facem cunoscut acest patrimoniu cultural religios, colecţia muzeală fiind vizitată în egală măsură de tineri sau vârstnici, care au primit informaţii despre istoria religioasă a acestor meleaguri, au privit adevărate opere de artă creştină şi au înţeles cât de adânci sunt rădăcinile creştinismului ortodox în istoria poporului nostru. Mai ales pentru elevi, vizitarea unui muzeu cu obiecte ale patrimoniului religios este o adevărată instruire religioasă în imagini şi vine să se alăture celorlalte activităţi desfăşurate de Episcopia Giurgiului în cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”. Este un lucru îmbucurător faptul că din ce în ce mai des profesorii de religie, preoţi sau mireni, dar şi cadre didactice cu alte specializări completează programul educaţional cu o astfel de activitate. Colecţia muzeului numără acum peste 1.200 de cărţi şi peste 250 de obiecte religioase. Grija pentru condiţiile de securitate, conservare şi expunere a acestor valori are un caracter permanent, calificarea de personal pentru acest gen de activitate fiind o prioritate.